Blogal Initiative

Știi momentul acela când începi un nou proiect/o carte/ o scrisoare, poate chiar o postrare pe blog și nu ești sigur dacă va avea succes sau măcar dacă are rost să o postezi? Eu una știu, iar cei de la Blogal Inițiative probabil au avut și ei acel moment, acum aproape 6 ani, când au creat o platformă cu gândul de a ne ajuta pe noi, cei mici de aici, ce postăm și căutăm rostul ideilor noastre.
    Acum aproape 6 ani a fost creată o platformă care până acum au contorizat o valoare a premiilor oferite bloggerilor de peste 200.000 de euro, bineînțeles, prin intermediul unor campanii.
   Am primit un email zilele trecute cu această știre și mi-am zis că e necesar să scriu acest articol, să le urez celor de la Blogal Initiative la câți mai mulți ani, si la câți mai mulți bloggeri interesați de campanii!!
   Eu am aflat de ei acum vreo 3 ani și ceva, la un blogmeet, unde, la un ceai călduț ne-am adunat câțiva oameni cu pasiuni asemănătoare, unde am discutat despre blog-urile noastre, dar unde, în mod special am vorbit și despre Blogal Initiative. Pe atunci nu aveam curaj să încerc, să scriu pe o temă dată, într-o competiție unde sigur sunt oameni ce postează articole la care nici nu am visat. Dar încercând o dată, de două ori, am înțeles ideea, ei doar de încurajează să scriem, nu ne judecă.
   Fiind abonată la ei, primesc câte un email proaspăt la fiecare campanie nouă, și mereu îmi dă de gândit la ce aș putea scrie, cum aș putea formula, oare ar interesa pe cineva? Dar așa cum eu scriu, poate va mai scrie cineva, și tot așa, să ducem ideea mai departe. Iar ce-i drept, m-a ajutat de câteva ori și cu ceva site-uri bune, de unde mi-am putut cumpăra diverse obiecte.
   Prin urmare, mulțumim Blogal Initiative, așteptăm cât mai multe campanii și la cââââți mai mulți ani productivi!

Mie chiar îmi pasă

Respir prea bine, probabil de asta sunt atât de calmă și nepăsătoare. Nu?

Wut

Simțindu-te regină într-un castel închis e mai rău decât atunci când ai libertate și n-ai pace.

Pace n-ai niciodata, mereu te frământă un gând necopt.

Greșești, plătești, treci peste.

“Treci peste”- asta se aplică la toate.

Și mă gandesc acum la asta pentru că e toamna, noaptea, toamna, frig, toamna și rece și frig.

O lume plictisită de plictiseală

Nu mai ai ce face, iar în jur e aceeași stare de jale continuă. Toți vrem ceva ca apoi să ne dorim altceva.

Circuitul vieții.

Idealurile sunt create pentru a fi împlinite, ca mai apoi să-ți găsești altele, ca plăcerile.

Azi îți place ceva ce mâine vei urî, iar mâine vei aprecia ceva ce ți-a displăcut azi.

O teorie întreagă ce duce la un infinit de soluții și nici măcar una bună.

 

O felie de fericire

 

 

Am primit această provocare de la Kerrygold, și cu mare bucurie accept.

Când zic “unt”, nu zic neapărat “copilărie”, dar la asta mă duce cu gândul. Când ne adunam cu toți copiii din cartier în diferite locuri, făceam “picnic” și ne aduceam toți unt, biscuiți simpli și zahăr. Ah..îmi plăceau așa mult acele momente. Totul era strategic. Scoteam untul din frigider cu ceva timp înainte să ies, ca atunci când ajungeam afară și ne pregăteam biscuiții, untul era numai bun de întins, ni se topea în gură și hmm…cred că știu ce mănânc când ajung acasă. Haha

Dar untul nu-mi aduce aminte doar de clipele acelea, până și în ziua de azi apreciez mai mult o dimineață în care am parte de un ceai călduț și o felie mare de unt cu dulceață de vișine.

Când am timp fac niște fursecuri cu unt și fulgi de ciocolată de nu mă mai satur de ele. Fac oricând am ocazia, pentru că sunt atât de ușor de făcut și atât de delicioase.

Nu doar din cauza acestei provocări scriu, ci sincer, untul dă tot gustul bun și cremos mâncării.

Pe lângă că are acel gust specific și gustos, fiind numeroase rețete culinare pe internet, mai are și un preț accesibil, permițându-ți să-ți cumperi cât de des vrei.

“Kerrygold este untul făcut din lapte provenit de la vaci irlandeze, crescute liber, care pasc iarbă verde până la 11 luni pe an. Termenul internațional pentru perioada lungă de hrănire numai cu iarbă este „grass fed”. În România vacile se hrănesc cu iarbă circa 7 luni/ an, iar restul de 5 cu fân. Kerrygold este untul pe care-l poți întinde pe pâine la 5 minute după ce l-ai scos din frigider și care îți aduce aminte de untul de casă, pe care-l consumai în copilărie.”

Chiar vă invit la un ceai și un biscuite cu unt. 😀

O încercare de revenire

   De multe ori mă gândesc “ar trebui să scriu iar pe blog”, dar apoi zic că nu am despre ce, dar am uitat momentele în care pur și simplu vedeam chenarul gol și-mi venea o idee ce se potrivea.    

    Mă uit cu melancolie la puținele mele articole și-mi zic că nu e chiar așa de rău, cu toată teama mea de a-mi expune părerile și gândurile-n public, cu toată reticența mea la această idee, îmi zic că vreau să continui, să încerc până-mi întipăresc un “nu” clar în minte. 

De înainte de a-mi deschide blogul tot zic că vreau să scriu și altundeva decât pe foi, m-am săturat de ele, vreau ca scrisul frumos de tastatură , mereu același, dar totuși mereu diferit să fie cel pe care-l folosesc. Pe foi nu recitesc, pur și simplu scriu și întorc foaia, aici citesc de atât de multe ori încât parcă-mi vorbește altcineva iar eu ascult liniștită, gândindu-mă la ce mi se zice și la ce părere am despre asta.

Mă simt bine. Simt dorul.

Întâlnire cu blogărași #10.5

La blogmeet-ul acesta, #10.5, am fost mulți, aproape 30, cred, nu știu, oricum, a fost super. Mai ales că a fost primul blogmeet din acest an, am fost surprinsă.
Am fost într-un local deschis destul de recent în Botoșani, în Society, un local cu personal primitor și un aspect clasic, după părerea mea, oricum, foarte drăguț acolo.
În mare parte am vorbit despre BloggerCamp, o tabăra pe care sperăm c-o s-o putem desfășura în această vară, în rest, subiectele au fost diverse, nu o să stau să explic fiecare amănunt.
Dacă ești o persoană curioasă, noi te așteptăm cu brațele deschise la următorul blogmeet.

(De data asta n-am mai avut carton. :)) )

Concurență sau viață socială?

 

  Doar mie mi se pare competiția de…rahat?

Să fim serioși…competiția doar strică societatea.

Cu ce te ajută pe tine să fii pe primul loc undeva dacă în acel timp nu ai făcut ceva cu adevărat?

În acel timp în care tu ai încercat sa treci peste valorile tale morale, chiar și peste a altora doar pentru a scoate un rezultat, fără sa înveți ceva, sau sa ajungă cineva sa te privească cu admirație, puteai foarte bine sa ajuți pe cineva mai ghinionist sau care nu a înțeles, care a omis ceva etc…și ieșeai mult mai bine. Învățai și tu în acel moment, dar stăteai și cu conștiința împăcată ca ai ajutat pe cineva în drumul tău spre glorie.

Persoanele de genul privesc totul ca pe o competiție, iau totul prea în serios și devin foarte enervante la un moment dat. Persoanele competitive sunt acei omuleți care se bucura mereu de eșecurile tale. De ce sa fii competitiv cand poti lucra in echipa? Trebuie sa înveți sa fii sociabil, altfel o sa ajungi rău..cum o sa te descurci în continuare? N-ai cum. Vei fi nevoit sa comunici cu lumea iar tu nu vei reuși, pentru ca trebuie sa fii singur în aceasta viata, nimeni pe lângă tine ca să-ți întrerupă scopul. Societatea ne manipulează în așa fel încât sa fim mereu competitivi…Și suntem învățați de mici cu asta, fiecare dintre noi am vrut sa avem păpușa barbie cea mai frumoasă sau mașinuța cea mai mare, strălucitoare și performantă, iar asta fără să îți dai seama, pur și simplu ai vrut, nu ca să concurezi cu cineva, ci pentru orgoliul tău, ai vrut ca jucăria ta sa fie în centrul atenției și să fie lăudată. La școala, mereu vor fi persoane care ar putea să comită și o crimă doar ca să fie pe primul loc, asta neajutându-i pe ei. In acele momente, din exterior sunt văzute foarte prost gesturile acestea. Se vede clar și după privire când cineva vrea sa te întreacă la o ceva.

Sunt atât de urâcioase aceste persoane…dar nici ele nu știu ce vor de la viata. Vor trece peste liceu, facultate, dau de viata și ce fac? Clachează instant. Viata nu-ți da lecții pe care le poți învăță. Îți dă direct teste pe care tu trebuia sa le fi trecut deja pe când erai un puști, dar tu ai stat doar în casă, să înveți, pentru că nu voiai ca Xulescu sa te întreacă. Felicitări, ai făcut ce trebuie. Ești fericit?

Să nu credeți ca ceea ce vreau să spun e că învățatul nu ajută. Ajută,  foarte mult. Mă refer doar la faptul că atunci când motivul învățatului nu e dezvoltarea ta personală ci sa fii primul în clasa și sa-l întreci pe Xulescu… e o problemuță…

Alte exemple pot fi și la locul de muncă, ba chiar și cu tehnologia ne întrecem, trebuie sa avem cel mai performant și nou telefon, că altfel nu se poate. Asta e viață, mă? Ar trebui să ne bucurăm de lucrurile simple și să îi ajutam pe cei din jur, pentru că oricum toți vom muri și vom ajunge în același loc, de ce sa trăim în ură?

Clar…deci iubesc natura!

Uite ce poate face un om cu un aparat de filmat, în șapte zile, pe cel mai înalt munte din Spania. (El Teide)

(Nu contează dacă e editat, se vede superb. Doar urmăriți videoclipul.)

Ce te faci și cu bătrânii?

Bătrânii vor cam mult respect de la noi, nu?

Vor să aibă locul nostru din autobuz, vor să nu stăm în parcuri pentru că ori sunt pentru copii, ori îi deranjăm pe ei de la citit ziarul, vor să nu stăm în fața blocului pentru că avem parcuri și facem gălăgie, vor să nu mergem cu rolele/bicicleta pentru că nu vor ca ei să fie accidentați de noi. vor să-i lăsăm în fața noastră la rând pentru că ei mai au și alte treburi și se grăbesc, când de fapt au tot timpul din lume să stea la rând și multe altele.

Profită că sunt bătrâni și neajutorați și nu e drept.

Unii bătrânei sunt chiar drăgălași, dar alții nu..și totuși nu-nțeleg ce-i face să devină așa răi..

  Nu cred că din cauza problemelor din viața de zi cu zi își varsă nervii pe cine prind..

 Sincer, unii se cred cam prea importanți. Sunt alții care sunt atââât de buni și drăguți, de-ți vine să-i mănânci, dar alții.vai..nici nu te poți abține să nu le zici ceva..

Ce vor, de fapt, bătrânii de la viața noastră?